| Cu privire la Lunaru de amenajare, salubrizare si inverzire a localitatilor din raionul Edinet |
| Joi, 13 Mai 2010 08:27 |
|
Serviciul de Supraveghere de Stat a raionului Edineţ, Vă informează, că în corespundere cu Dispoziţia Preşedintelui raionului nr.59 din 03.03.2010, în teritoriu au fost supravegheate 9 primării, inclusiv: Edineţ, Cupcini, Brătuşeni, Bleşteni, Bădragii Noi, Ruseni, Goleni, Şofrâncani şi Stolniceni.
Analiza materialelor de supraveghere denotă, că în teritoriu sau efectuat unele măsuri la acest compartiment. Dispoziţia respectivă a fost primită în toate primăriile cercetate şi au fost puse în discuţie la şedinţele Consiliului local cu participarea agenţilor economici din teritoriu. Majoritatea primăriilor au elaborat planuri de măsuri pentru perioada lunarului. Practic în toate primăriile supravegheate sau efectuat lucrări de amenajare, salubrizare şi înverzire a teritoriilor edificiilor social-culturale, instituţii şcolare şi preşcolare, întreprinderi de alimentaţie publică şi comerţ, cimitire, monumente, parcuri, scuaruri, zone de odihnă. Parţial au fost amenajate centrul localităţilor, aleele veteranilor, etc. Au fost lichidate 15 gunoişti apărute stihiinic în locuri neautorizate, inclusiv 7 gunoişti în or.Edineţ, 3 în or.Cupcini şi 2 în s.Ruseni. Cu participarea elevilor din licee şi gimnazii, pedagogilor şi populaţiei au fost sădiţi circa 3800 de copaci. Mai mulţi copaci au fost sădiţi pe teritoriul primăriilor: s.Ruseni-1150 copaci; or.Cupcini-664 copaci, Bădragii Noi-465 copaci şi or. Edineţ-370 copaci. Se menţin în stare de lucru şi funcţionează apeductele în 8 localităţi din 9 cercetate. Sau amenajat doar 9 fîntîni şi izvoare. Pentru lucrările de salubrizare şi amenajare au fost alocate peste 220 mii lei, inclusiv primăria or.Edineţ 200 mii la amenajarea spaţiilor verzi. Un lucru esenţial s-a efectuat în domeniul educaţiei pentru populaţie şi promovare a modului de viaţă sănătos cu informarea publicului despre situaţia la moment. Totodată, situaţia la acest capitol lasă mult de dorit. Pînă la moment nici într-o localitate nu au fost amenajate rampele destinate pentru depozitarea şi neutralizarea deşeurilor menagere şi nu sunt autorizate de Serviciul de supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice. La majoritatea poligoanelor de deşeuri, depozitarea acestora se efectuiază haotic, fără a fi compostate. Foarte alarmantă urmează a fi situaţia privind starea poligonului de deşeuri menagere din or.Edineţ, unde din an în an nu se soluţionează problema construcţiei poligonului nou, care conform Hotărârii Guvernului R.Moldova nr.415 din 23.11.83 trebuia dat în expluatare încă în a.1988. Într-o stare precară se menţin veceele publice din s.Bedragii Noi, care practic sunt deteriorate (la primărie, OMF, magazin alimentar şi casa de cultură). Necesită reparaţie capitală şi veceul Casei de cultură din or.Edineţ şi s.Bleşteni, care deasemenea se menţin într-o stare sanitară nesatisfăcătoare. În majoritatea localităţilor cercetate nu dispun de gropi biotermice şi nu sunt create condiţii suficiente pentru netralizarea cadavrelor de animale şi păsări, ultimele sunt aruncate la terenurile de deşeuri menagere sau în alte locuri neautorizate. Nici într-o localitate nu sau efectuat lucrări de spălare şi clorare a apeductelor de apă potabilă. În satele Bădragii Noi, Ruseni, Goleni, Bleşteni şi Stolniceni nu sunt amenajate şi îngrădite în rază de 30m perimetrele de protecţie sanitară cu regim sever în jurul sondelor arteziene, în limita acestora au acces persoane străine, se pasc păsări şi animale. Nu sunt amenajate pavilioanele deasupra sondelor arteziene. Conductele de aducţie a apei nu sunt înzestrate cu robinete pentru prelevarea probelor de apă, monometre şi contoare. Nu au fost curăţite şi amenajate căminele de revizie la apeducte. Insuficient stau lucrurile privitor la curăţirea, amenajarea fântânilor de mină. Din circa 3000 fântâni de mină din localităţile cercetate au fost dezinfectate 4 fântâni publice în s.Stolniceni. Amenajate fântâni şi izvoare în total 9. Merită menţionat faptul, că în acest context nu se realizează Programul raional de protecţie a mediului, salubrizare şi amenajare a localităţilor, aprobat prin Decizia Consiliului raional Edineţ nr.8/8 din 14.02.08, precum şi Programul de dezvoltare social-economică a localităţilor din raionul Edineţ, pe perioada aa.2005-2015, în cadrul Programului Naţional „Satul Moldovenesc” |

